Sa cedam cand copilul vrea animal de companie?
Nu stiu cat reusim sa o mai fentam, nici cat mai reusim sa scapam. Anturajul ne omoara.
Evelin are caine. Sandra are pisica. Carina are papagal. Daria are broaste testoase. Maria are acvariu cu pesti. Noi avem…gargarite de lemn pe balcon, fluturi de plastic si animale de plus. Atat! I-am explicat rational, apoi am scotocit dupa toate argumentele posibile, reale, nascocite, inchipuite…
Treaba-i clara. Copilul vrea un animal. Noi nu vrem. Stam la bloc si plecam des unde vedem cu ochii, asa ca animal ne lipseste si bona pentru el. Pare simplu de inteles. Dar nuuuu…..ceilalti copii au, vrea si ea, promite ca are grija, ca o sa se joace, ca bla, bla, bla. Vrea pesti, iepuras, pui de gaina, un pisoi…orice, viu sa fie! Si chiar poate sa fie mic, ca sa-l luam cu noi in bagaje. Asta-i mintea la 7 ani!
Suntem in discutii si paradiscutii. Ea nu cedeaza. Noi nici atat. Intre timp, ea ne exploateaza. Vrea altele, sa uite de animal. Lego, dulciuri…si surpriza, si-a gasit alta pasiune. Vrea un telescop adevarat (asta dupa ce a avut unul de jucarie prin care n-a reusit sa vada mai nimic, dar i-a deschis apetitul) si un binoclu adevarat. Adica, investitii serioase, sa ne intelegem. Astea-s noile ei pasiuni de fetita. Mai costisitoare decat un animal de companie. Dar totusi, mai linistitoare pentru noi, cel putin pentru moment.
Acum ramane doar sa punem bani de-o parte si sa speram ca telescopul, stelele si luna or sa o faca sa uite de gandurile ravasitoare cu un animal de companie.
