Scrisoare pentru Zana Maseluta

Scrisoare pentru Zana Maseluta

-Jurnal la 7 ani si 3 luni-

Draga Zana Maseluta,

Cred ca o sa ne vedem curand. Foarte curand. Mi se misca un dinte si abia astept sa-mi cada. Stii tu de ce…dar ramane secretul nostru. Recunosc, mi-a fost un pic teama ca nu stii ca sunt la bunici si nu o sa nimeresti sa vii la adresa de aici, dar m-a linistit Ica. Mi-a zis ca tu stii exact de unde sa-ti aduni dintisorii. Asta e al 8-lea care urmeaza sa-mi cada. L-am zgaltait cat am putut zilele astea, dar se tine tare. Dar nici eu nu ma dau batuta.

Ma tot gandesc ce faci tu cu atatia dinti de la copii. Cred ca ai o vitrina cu dinti…cat castelul Disney. Dar e treaba ta, eu doar sunt curioasa. Mie imi convine sa primesc cadouri la schimb pentru fiecare dinte. Deja mi se spune Știrbilă, pentru ca am 3 dinti lipsa acum. Dar nu-i nimic, drept sa spun, eu abia astept sa-mi cada si asta, pentru ca imi lipseste o papusa Winx. Dar mami si tati mi-au spus ca tu stii exact ce sa aduci, pentru ca citesti gandurile. Asa ca nu-ti mai spun de data asta, vreau sa te verific.

Ai vazut ce curajoasa am fost eu ca mi-am scos singura ultimii doi dinti? Oricum, si tu ai fost super tare, ca mi-ai adus exact papusile la care ma gandeam. Noroc ca am apucat sa ma laud si la scoala cu una din ele, inainte de vacanta. Sper ca ti-au placut colierele pe care ti le-am lasat si biletelul meu. L-am scris repede, la veioza, dupa ce s-au culcat parintii mei.  Mereu ma gandesc la tine si la celelalte zane si tare mi-ar placea sa zbor si eu in tinutul vostru. Mami imi spune ca visele se indeplinesc. Si eu ma uit la fluturi si la zmee cum zboara si ma gandesc ca intr-o buna zi o sa pot si eu sa zbor si o sa te cunosc pe tine, pe Clopotica, pe sora ei, pe Prila si pe celelalte zane.

Am niste colegi in clasa care spun ca zanele nu exista si ca de-aia nu le vede nimeni. Habar n-au ei care-i adevarul, ca voi veniti numai la copiii cuminti si care cred in magie. Eu imi amintesc ca intr-o poveste scria ca atunci cand un bebelus rade se mai naste o zana. E adevarat? Ca mie imi place sa gadil bebelusii si sa ma gandesc ca am ajutat o zana sa prinda viata.

Sa nu uiti, Zana Maseluta, ca eu imi mai doresc un ceas care sa reziste in piscina. Si inca o papusa Winx. Si un colier. Daca nu poti sa le cari pe toate, nu-i problema, o sa-i scriu lui Mos Craciun. Si mai strang si bani la pusculita, asa ca pot sa-mi cumpar si singura.

Daca vrei sa ma trezesti cand vii data viitoare, abia astept. Eu oricum te pandesc mereu.

Te pup. Prietena ta,
Ema

 

 

There are 2 comments for this article
  1. Ora Exacta at 12:26

    Navigand pe netul romanesc uite ca am aflat pe saitul
    dumeavoastra. Nu ma pot abtine sa nu zic ca sunt
    placut surprins de calitatea articolelor de pe aceasta pagina si va doresc cat mai mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.