Tabietul de dimineata. 10 minute tata – fiica
Mai bine de o luna de cand a inceput scoala. Cam atat a durat si pentru noi sa ne intram in mana. Ritm nou pentru Ema, ritm nou pentru noi toti. Alta organizare dimineata, alta logistica. Ne-am adaptat din mers.
Inca ne pare ciudat ca deja s-a maturizat, vizibil, in luna asta. S-a schimbat. E mai responsabila. Nu vrea sa intarzie, ceea ce duce la o agitatie de dimineata in casa, in care fiecare incearca sa se miste cat mai articulat. Normal ca nu ne iese, ca ne impiedicam unii de altii, ca mereu ne grabim, ca ritmul ei de mic dejun lalait in 30 de minute s-a dus pe apa sambetei, ca se imbraca uneori cu lucrurile pe dos si atunci o luam de la capat…. Oricum, lucrurile se aseaza. Suntem pe drumul cel bun. Aproape avem o rutina.Atat de organizati devenim! Rutina in care tatal duce copilul dimineata la scoala. Si in care eu iau copilul.
Aici vroiam sa ajung. La cele 10 minute ale lor, impreuna, spre scoala. Dimineata au 10 minute doar ei doi. Drumul pana la scoala. Uneori cu masina, alteori o scurta plimbare, de inviorare. E timpul lor de povesti. E intalnirea lor zilnica. E tabietul tata – fiica.
Ii vad de cele mai multe ori cum pleaca de mana. Au relatia lor speciala de cand ii stiu. Au discutii pe munte, pe plaja, oriunde isi prind momentele speciale. Nu-i vorba de timpul petrecut impreuna, la inot, cu bicicletele… E vorba de DISCUTIILE lor.
Discutii serioase. In care Ema ii povesteste lucruri pe care eu nu le stiu. In care el o asculta si ii raspunde mai serios decat s-ar crede. Vorbesc si de printese Disney si de reclamele de la Tv, dar si de supararile ei de la scoala, de un baiat care o necajeste, nimicuri, lucruri care pe noi ne distreaza, iar pentru ea sunt de viata si de moarte. In fiecare zi ea-si deschide sufletul si-i povesteste vrute si nevrute. Momentele in care conexiunea tata – fiica functioneaza mai natural, mai bine si mai frumos decat as fi visat. E sentimentul de echipa. Timpul lor impreuna chiar e timp de calitate.
Daca intr-adevar fetele vad modele in tatii lor, daca intr-adevar ea-si va alege viitoarele repere bazate pe ce vede la tatal ei, daca isi va stabili criteriile in functie pe cele gasite in tatal ei, daca responsabilitatea tatalui este de formare a judecatilor copilului, atunci mai mare liniste sufleteasca de atat…n-as putea avea. Unele lucruri le vezi, altele le simti, la altele doar speri. Eu vad, simt si sunt sigura ca Ema e norocoasa ca merge de mana cu tatal ei la scoala. Sunt impreuna, nu doar unul langa celalalt.
