Tie iti place invatatoarea copilului tau?
De cate ori nu vorbim in cercuri apropiate si intoarcem pe toate partile scoala, profesorii, sistemul! Dezbatem, ne contrazicem, ne intelegem….Cum ai da-o, parintii isi doresc ce-i mai bun pentru copiii lor, e normal. Problema este ca suntem atat de diferiti intre noi si avem asa asteptari diferite…incat e aproape imposibil sa multumesti pe toata lumea.
…E ca la nunta: unuia nu-i place muzica, altuia mancarea, altuia rochia miresei si tot asa. Iar cand vine vorba de copiii nostri, putem sa devenim atat de subiectivi, incat grea misiune mai au si dascalii astia inca din start.
Sa revenim la invatatori. Sunt de-a dreptul curioasa sa aflu ce-i in sufletele voastre, pentru ca la mine e de bine.
Am fost retinuta in pareri si mi-am ponderat subiectivismul, am evitat sa ma entuziasmez si sa va povestesc inca din primul an, dar acum deja cred ca sunt foarte aproape de a fi obiectiva. Avem doi ani incheiati in formula asta.
De ce-mi place invatatoarea Emei? In primul rand pentru ca si Emei in place! O respecta, o asculta, o recunoaste ca autoritate suprema si ce spune doamna e litera de lege.
Pe scurt, sa v-o prezint, ca sa intelegeti: e o doamna invatatoare de generatie 50+, scolita in vechiul sistem, ceea ce e de foarte bine. E serioasa si foarte organizata in discutiile cu parintii, ii plac copiii educati si disciplinati, dar stie si sa si-i apropie cu glume pe limba lor. Se imbraca si in blugi si in sacouri.
Zambeste cand e cazul si impune un respect cum numai anumti dascali stiu sa o faca. Are generatii intregi de copii trecuti prin mainile dumneaei, cu oameni realizati, cu multe succese in palmares care vorbesc singure.
Si-acum, o sa va spun doar 13 motive adunate de-a lungul timpului m-au facut pe mine sa spun astazi ‘Respect’:
- Teme: eternul subiect! Nu i-a impovarat niciodata cu teme peste masura. In clasa 0 au avut rareori cate o fisa care era suplimentara. In rest…nimic. Clasa 0 a fost menita sa le formeze deprinderile de baza in ceea ce priveste scoala. Iar in Clasa 1 – teme zilnice, umane si perfect echilibrate pentru varsta asta, parerea mea de parinte. Niciodata Ema n-a stat mai mult de o ora sa-si faca temele. In rest, joaca si copilarie.
- Sedinte cu parintii: Nu, nu e deloc genul care sa ne cheme des la scoala. O sedinta la inceputul anului scolar, una la final. Scurt si concis. In rest, consultatii private, pentru care are usa deschisa cand e cazul. Recunosc, nu stiu cum sunt pentru ca eu n-am fost niciodata convocata.
- Comunicare cu parintii: Doamna noastra invatatoare tine legatura cu toti parintii, in mod regulat, pe email. Intr-o lume in care lucrurile se misca atat de rapid, in care parintii nu stiu cum sa se organizeze mai bine si timpul e pricipalul nostru inamic, abordarea asta merge perfect. Mailuri punctuale, cu informari bine structurate, in care suntem anuntati de principalele progrese ale clasei si primim ‘instructiuni’ de suport pentru copiii nostri.
- Absente scolare: Nu, nu o intereseaza sa venim cu scutirile medicale in dinti, dar o intereseaza ca fiecare copil sa-si formeze deprinderea ca atunci cand lipseste, sa recupereze lectiile pierdute de la colegi. Si asta-I responsabilizeaza incredibil!
- Serbari: Nimic exagerat, nimic pompos. Nici nu sare peste micile bucurii cum sunt Craciunul si sfarsitul anului scolar, nici nu-si doreste parinti care sa-si umfle muschii si sa se mobileze logistic dupa costume sofisticate sau locatii luxoase. Nu, moderatie si aici. Serbari mici, de suflet, cu parinti care sa-si bifeze pozele si copii care sa-si traiasca momentele astea cu bucurie.
- Excursii: Au facut inca din clasa 0 intr-o excursie de doua zile si la finalul clasei 1 au mers iarasi in aceeasi formula, tot doua zile. Sa ai aproape 30 de copii de 7 ani ‘pe inventar’ doua zile, pariez ca nu-i simplu deloc. Dar curajul asta vine la pachet cu disciplina pe care le-o ‘preda’ zi de zi, dar si cu ‘libertatea controlata’ pe care stie ca trebuie sa o guste orice copil la varsta asta . iar excursiile astea de 2 zile au fost permanent pigmentate de iesiri la teatru si la Opera Comica, de mini 3-4 ori/ an.
- Tablete & telefoane: Evident, sunt excluse din ghiozdanul copilului. Nu au voie cu ele la scoala. Insa nu le-a interzis in excursie, dar ne-a anuntat si pe noi si pe copiii ca nu-si asuma responsabilitatea niciunui obiect de tehnologie. Inca o lectie de responsabilizare a juniorilor in ceea ce priveste lucrurile personale!
- Copiii & jucariile: Inca din clasa 0 i-a lasat pe copii sa vina in ghiozdan cu cate o jucarie, obicei care s-a perpetuat si anul asta si n-aveti idee cat valoreaza pentru puii astia de om sa poata sa mearga cu ceva de jucat in rucsac.
- Favoritisme: N-am auzit-o pe Ema niciodata de asa ceva. Si credeti-ma, o descos pe toate partile. Stiu ca e o problema des intalnita in jur, insa aici toti copiii sunt egali, fara nicio urma de preferinta personala si favoritism. Ema a fost si laudata si incurajata cand a meritat, dar i s-a tras si cate un semnal de alarma cand a trecut dincolo de limite, stiu clar.
- Educatie: Stiu ca educatia de acasa e de baza. Stiu ca mediul conteaza. Dar la fel de bine stiu ca daca peste toate astea vine un dascal care nu aprofundeaza si nu lucreaza in echipa cu tine…se poate darama tot ce-ai construit. Multumesc, astrelor! Ema imi povesteste tot soiul de mici episoade de la scoala, in care doamne are un rol de ‘judecator’, iar printre randuri vad clar ca se ascund lectii mici de viata. Si asta ma unge pe suflet, recunosc.
- Progresele academice:…sunt incurajate , dar nu incat sa-i sufoce sau sa-i inhibe pe cei mici. Ii incurajeaza sa participe la concursurile scolare, ii pregateste pentru asta, dar nici nu le impune, nici nu-i sofoca, nici nu le induce ideea ca astea reprezinta valoarea absoluta. Iar in ziua de azi, in care adultii tind sa fie furati de obsesia diplomelor, e mare lucru!
- Lucrul in echipa & abilitati de prezentare: o mare problema a invatamantului romanesc este aceea ca incurajeaza prea mult poate competitia si concursurile individuale. Copiii nu stiu sa lucreze in echipa pana cand nu invata sa o faca. Anul asta Ema a lucrat de cateva ori in echipa cu alte colege la proiecte legate de scoala, pe care apoi le-au prezentat impreuna. Desi parintilor uneori le vine greu sa-si organizeze programele in asa fel incat sa sa poate aduna, efortul se merita. Proiectele aste chiar au valorat mai mult decat credem, la fel si emotia de a prezenta in echipa, in fata clasei.
- Discretie: Eu am un singur exemplar de copil acasa. Care vorbeste vrute si nevrute. Care ma pune deseori in situatii jenante, cand isi da drumul liber si necenzurat la gura. Nu vreau sa ma gandesc cum e sa ai 30 de astfel de exemplare. Ce-I aud oare urechile doamnei invatatoare de la copiii astia mai sinceri si deschisi la gura decat ai crede? Si totusi, niciodata, dar niciodata nu ne-a spus si nici n-a lansat vreo aluzie macar sa-i mai legam la gura. Din contra. Le zambeste in fiecare si si stie sa glumeasca pe limba lor. Stie sa stea la palavre cu ei, dar si sa-i tina la respect cand trebuie.
Pentru toate astea…RESPECT. E doar un dascal care-si face meseria zi de zi, mai bine si cu mai mult profesionalism decat multi multi altii. Iar noi, doar niste simpli parinti care am avut noroc.
Nu-i lucru simplu sa-ti lasi copilul pe mainile cuiva mai mult de 4 ore zilnic, la fel cum nu e deloc simplu pentru dascal sa se prezinte zi de zi in fata a 30 de copii curiosi, plini de intrebari si de energie si sa-i poata stapani, educa, invata, ingriji, iubi. Imaginati-va doar cum trebuie sa fie sa te impui in fata lor si-apoi mai vorbim!.
Da, exista o gramada de hibe ale scolilor de stat, ale invatamantului asta care pare in deriva, cu toate realitatile astea triste, cu ministrii care nu sunt in stare decat sa schimbe structura anului scolar si ascund gunoiul sub pres.
Probabil ca am avut noroc si ca s-au si aliniat astrele si ne-au scos omul asta in cale. Ma tot intreaba lumea daca sunt multumita de scoala, de programa, de invatatoare, de colegi. Pai…DA, sunt. Evident, exista loc de mai mult, mai bine, mai frumos. Altfel, ar fi de-a dreptul plicticos.
Cam asta am vrut sa spun, acum, pe ultima suta de metri a anului scolar. Sunt sigura ca sunt multi multi alti dascali care merita ca acum macar, la finalul anului, sa simta ca sunt apreciati. Un multumesc, un zambet larg si sincer, un buchet de flori ar putea exprima macar un pic din respectul meritat.
Pana la urma, oameni suntem cu totii!
Doar ca ei sunt niste oameni care au in grija sufletele si mintile oamenilor nostri mici. Pe care-i invata sa devina oameni mari!
PS la finalul excursiei din weekend, doamna invatatoare ne-a trimis poze cu buchete de flori culese de copiii nostri pentru dumneaei. Eu zi ca asta insemna multe. Ca noi, ca parinti , ne facem bine treaba si ca doamna invatatoare, si-o face poate cel putin la fel de bine decat noi. La puterea 30!
Alte postari pe subiectul educatie, pe Blog in Tandem: