Trăiești viața pe care ți-o visai?

Îți amintești ce visai când erai copil?
Îți mai amintești cum îți părea viitorul când închideai ochii și îți imaginai ce va urma?
Îți amintești cum creadeai că totul e posibil?
Serile în care visai cu ochii deschiși?

Zilele în care sporovăiai cu prietenii și vă imaginați că veți ajunge departe, mereu împreună?
Îți amintești când credeai că nu există limite?
Că lumea poate să fie a ta, dacă tu asta îți dorești?

Oh…eu îmi amintesc așa de bine!
Îmi amintesc visele mele, camera mea, vorbele părinților mei buni și calzi,
Știu exact ce visam, ce credeam, ce speram,
Îmi amintesc fiecare din zilele astea atât de senine,
Zilele în care îmi visam viața mea!

Da, poate că anii au trecut prea repede,

Poate că nu toate visele s-au îndeplinit,
Poate n-am ajuns atât de departe cum îmi imaginam,
Poate nu mi-am deschis încă aripile atât de larg cum aș fi putut, încă.
Poate nu e fix viața din visele mele de pe vremuri,

Nici zilele așa cum le aveam râduite în agendele pline de planuri.
Poate nu sunt fix acolo unde mi-aș fi visat,
Poate nu s-au rânduit toate așa cum mi le imaginam. 
Dar sunt bine. Sunt așa de bine! 

Da, viața asta nu e fix viața aia din visele mele de copil,
Poate că lucrurile nu s-au așezat ca în filme,
Poate că foile din agenda mea s-au mai dezordonat,
Poate că n-au ieșit toate așa cum m-aș fi așteptat.
Dar e bine. Sunt bine. Sunt bine!

Viața mea nu e cea din visele de atunci.
Dar e cea din visele de acum. 
Și eu știu asta. O simt în fiecare zi.
În fiecare dimineață, cu noi împreună,
În serile liniștite, în casa noastră cu miros de turtă dulce.  

Sunt bine. Sunt foarte bine!
Și încă învăț, în fiecare zi. 
Am cel mai bun profesor de fericire…
Ema e fix la vârsta la care își visează viața,
Cu ochii și inima larg deschise.
Ea e la vârsta la care AZI e cel mai important.

Iar eu încep să învăț de la ea!
Învăț să-mi deschid sufletul,
Să lupt pentru ceea ce cred și vreau,
Să nu abandonez,
Să-mi aleg cu grijă luptele,
Să-mi aleg cu dragoste prietenii,
Să-mi deschid din ce în ce mai larg aripile.

Eu învăț de la ea. Ea învață de la mine.
Și suntem bine. Așa de bine împreună!

Da, nu-mi trăiesc viața pe care mi-o visam atunci. Dar trăiesc alta, viața mea, de adult. Viața reală!

Viața cu de toate, amestecate, viața cu speranțe, cu alte vise și alte planuri.
Viața asta care e cum vrea ea, nu cum vrem noi.
Viața asta care uneori ne surâde, alteori ne râde în față.
Viața asta cu zile care parcă ne îmbrățișează, iar altele în care nori negri ne apar în cale.

Dar e bine! Cu mai puține liste și planuri, dar cu mai multe zile zâmbete calde.
Cu prieteni mai puțini, dar de încredere.
Cu mai puține vise, dar mai multe zile cu soare.
Îmi place cum îmi stă cu viața mea. Fix așa cum e ea!

Dacă ai timp, poate vrei să citești și: 

• Aș vrea să pot îngheța timpul. Anii noștri de aur. 
• Ziua în care am înțeles că viața ne-a surâs. 
• Înainte de a fi mama Emei, am fost doar eu. 
• Copilule, învață-mă să am grijă de sufletul tău. 
• 10 ani plini de la nunta noastră.