Un moment pe care nu vreau sa-l uit

Nu sunt mare fana a pozelor selfie. De cele mai multe ori mi se pare ca nu transmit mare lucru. Chiar ma gandesc ca peste ani probabil vom parea ca o generatie nebuna sau narcisista care obisnuia sa faca selfie-uri la fiecare pas. Dar pana la urma, nu trebuie fiecare perioada sa se remarce prin ceva?

Nu-mi plac selfie-urile, dar imi plac momentele. Acele momente care apar din cand in cand si pe care nu vreau sa le uit. Momente asa de frumoase pe care as da orice sa le pastrez in cutia de suflet. Sa le am cat mai mult in mintea mea, cat mai vii.

Asa a fost si poza asta cu mine si Ema. Sfarsit de vara. Eram noi trei intr-o sambata cu soare, muuuult soare, cald, frumos, relaxat, intr-o excursie de weekend, intr-un parc superb. Fara sa ne grabim, fara sa fim contracronometru, fara niciun stres, ziua aia ne-a rupt de tot si de toate. Nimic nu mai conta, decat ce se intampla in prezent. A fost parca o zi rupta din realitatea asta agitata.

Cald. Insorit. Relaxat. O zi perfecta cum multe ar trebui sa fie. Doar ca vartejul asta zilnic nu ne lasa prea des sa avem asa zile calde si calme. N-am putut sa ma abtin sa nu fac o poza cu noi doua, cu soarele care parca ne dadea binete. Sa-mi amintesc de sfarsitul asta de vara, asa de insorit, calm si linistit. De-aia spun ca deja mi-e dor de vara. Si de poza asta!