Unii oameni chiar traiesc LIBERI!

…o sa zic repede ce am pe suflet, ca sa-mi intelegeti semi-depresia de zilele astea. Pe de o parte a fost toata nebunia asta cu traficul de infern in Bucuresti, trotuare pline de nameti de zapada neagra si oameni care debordau de nervozitate si tristete la tot pasul. In plus, tot contextul asta politic tulbure si tulburator, in care suntem niste spectatori uluiti ai unei mascarade absurde.

Dar, sa trag aer in piept si sa va povestesc ceva frumos. Duminica am cunoscut un om care parea desprins din emisiunile alea de pe Fine Living, cu oameni care se muta pe insule si o iau de la capat, emisiuni de care sunt eu dependenta seara de seara dupa ce se culca Ema. Doar ca omul asta era in carne si oase la masa cu noi.

Un tip intre 30 – 40 ani. Relaxat si natural. Freelancer aici in Romania. Se intorsese dintr-o vacanta prelungita din Insula Martinica, din Caraibe. A plecat turist de last minute, s-a dus sa se relaxeze intr-o vacanta si s-a intors cu totul si cu totul alte planuri.

 Sa se mute acolo. Sa se reloce in Insula Martinica. SCURT. Fara sa-si faca 1000 de ganduri si scenarii. S-a dus, i-a placut, s-a interesat de chirii, de impozite, de legislatie, a vorbit cu localnici, a cercetat piata plina de europeni care s-au retras acolo sa munceasca si sa-si schimbe ritmul.

La final a tras linie pe o agenda si i-a dat cu plus. Adica chirie in Piata Victoriei Bucuresti versus chirie pe malul oceanului in Insula Martinica …iesi mai bine acolo. Griul din Bucuresti versus albastrul din Martinica. Protectia sociala de aici versus cea oferita de legislatia franceza*. Inversunarea si stresul din Bucuresti, versus ritmul unei vieti in care pe fundal se aud valurile. Si tot asa…  
*Ca si INFO: Insula Martinica se constituie intr-una dintre cele 26 de regiuni ale Franței (région d’outre-mer) și este totodata o parte a Uniunii Europene ca o regiune ultraperiferica.

La final, lista a decis o relocare. DECIZIE SIMPLA.

‘’Viata asta e prea scurta si prea frumoasa sa o traim intr-un singur loc ‘’, zice tipul pe care l-am cunoscut. 

Eu m-am uitat la el cu uimire, admiratie, invidie, nostalgie, un amestec de …uau, omul asta nu doar da din gura, el chiar actioneaza, chiar e stapan pe viata lui, chiar e liber si profita de statutul asta!

Apoi m-am gandit si m-am tot gandit de ce noi n-am facut-o pana acum.

De ce doar vorbim si nu actionam. Si prin noi ma refer strict la mine si la familia noastra.  Stiu ca orice relocare e mai usoara atunci cand nu ai copii, stiu ca sunt 100 de argumente care pe mine si pe noi inca ne tin aici legati de Romania, stiu ca am fost pe punctul de a pleca si am renuntat in ultima clipa pentru ca nu am avut curajul…

Stiu despre mine ca am o gramada de argumente sa raman, dar la fel de bine stiu ca multe sunt doar pretexte.  De-asta l-am invidiat pe baiatul asta curajos si liber.

De cateva zile gandul asta nu mi-a dat pace.

Cat de bine trebuie sa fie sa traiesti atat de liber si flexibil, sa lasi la o parte toate gandurile si scenariile si pur si simplu sa mergi incotro simti…Sa alegi calea care ti se arata! Sa nu te uiti mereu inapoi, sa nu incerci sa vezi prea departe in fata. Ce simpla trebuie sa fie viata daca toate deciziile le iei liber, fara atatea ganduri, planuri, scenarii, argumente!

De-asta il invidiez sincer pe baiatul asta si pe toti ca el. Pentru ca este liber si are curajul sa faca ceea ce noi n-am putut. De-aia m-am uitat la el cu atata admiratie! 

Pentru ca deciziile spontane nu sunt inconstiente, sunt doar LIBERE. 

Ce nebuni frumosi toti cei care au curajul sa o ia oricand de la capat, cu o valiza si cu capul sus, plini de sperante si cu bucuria de a trai si a experimenta!  

Va dati seama ca unii oameni chiar TRAIESC atat de liber?

Nota: O parte din poze sunt luate de pe blogul Tedoo, o alta dependenta a mea si un tratament constant pentru zilele cu mult gri.