Viata ca o cursa contracronometru
Incercam permanent sa facem cat mai multe lucruri. Ne tot antrenam sa tinem ritmul. Ne straduim ca in zilele noastre aglomerate sa ‘inghesuim’ cat mai multe momente frumoase, sa nu ne lasam prada agitatiei, sa tinem pasul, e parca o competitie continua in care incercam sa adunam cat mai multe momente de familie, timp de calitate, amintiri frumoase…
Simt ca provocarea zilnica e sa ne scuturam seara de stresul de la birou, de tot ce ne consuma timpul si energia mai mult de 9 ore pe zi, iar seara sa reusim ca putinul timp acasa sa fie timp linistit, timp de calitate.
Un lucru e clar: nu-i usor de gasit echilibrul. Suntem oameni. Cu zile bune si zile rele. Cu momente in care vedem soarele, dar si zile in care ne apar numai nori. Uneori reusim, alteori nu. E greu sa dai pur si simplu ‘deconectare’ de la stresul de la birou, de la stresul din trafic, de la ganduri, planuri, ambitii…
Mie clar mi-e imposibil uneori ca in momentul in care am pasit ACASA, sa ma dedic 100% familiei si sa uit de restul. Dar ma antrenez si ma tratez in fiecare zi. Pana la urma, am inteles ca nu sunt in nicio competitie si doar eu sunt cea care incerc sa fac mai mult, mai bine, mai , mai, mai…Eu sunt cea care imi pun si granite si limite si-mi dau si note. Doar eu!
Pana la urma, ritmul in jur e asa de alert, lucrurile se intampla cu o viteza greu de stapanit, oamenii incearca mereu sa faca mai multe si mai multe. E greu sa nu resimti presiunea, sa nu te compari cu ceilalti, sa nu vrei mereu mai mult, mai departe, mai bine, sa nu visezi la vacante mai dese, in destinatii mai indepartate, e greu sa nu te raportezi la tot ce vezi in jur si sa nu simti o competitie permanenta in care trebuie sa tinem ritmul. Si totul contracronometru.
Stiu, problemele nu dispar peste noapte, stresul nu se sterge cu buretele, agitatia nu pleaca singura…Mai mult chiar, nu se termina niciodata. Dispar unele probleme, apar altele. Nu e o zi in care sa poti sa rasufli linistit si sa speri ca de maine totul va fi calm si linistit. In momentul in care am realizat ca defapt ASTA e viata, ca e plina, e agitata, cu griji si stres, cu liste si planuri…atunci am inceput sa privesc altfel tot ce mi se intampla.
Grijile nu ajuta. Nici lamentarile si vaicareala. Am inteles ca VIATA asta e plina cu de toate, cu bune si rele, cu stres si agitatie, dar si fericire si entuziasm, cu oameni care tipa si urla, dar si cu prieteni care te suna sa vada ce mai faci, cu rautati si minciuni la tot pasul, dar si imbratisari si cuvinte calde de la cei care conteaza, cu multi care cred ca doar aparentele conteaza, dar si oameni care stiu sa vada suflete. Viata e cu de toate, amestecate. Si permanent contracronometru, in speranta ca o sa reusim sa gasim echilibrul cumva.
Dar… DA, cred ca fiecare dintre noi trebuie sa-si gaseasca reteta echilibrului. Al meu e ACASA. Fiecare seara ACASA reuseste sa ma motiveze mai mult pe zi ce trece, sa ma rupa de tot tumultul din restul zilei. Imi spun si inteleg pe zi ce trece ca nimeni si nimic nu merita grijile si stresul. Sunt inutile. Lipsite de valoare, de sens, nu fac decat rau. Pana la urma, cel mai important este sa stii de unde-ti vine linistea si mai ales ce anume are defapt valoare. Pe mine ma incarca cu energie serile linistite, acasa la noi sau in casele celor apropiati noua.
Am inceput sa apreciem din ce in ce mai tare intimitatea serilor intre prieteni. Am trecut de ceva vreme de etapa in care cautam echilibrul prin iesiri in oras, prin sesiuni de shopping sau nopti pierdute. Acum stim ca nimic nu se compara cu intimitatea unor seri linistite ACASA sau intre prieteni si oameni dragi, in case calde, cu rasete de copii pe fundal, cu mese nesofisticate, discutii simple, cu multa caldura si naturalete. Asta inseamna defapt momente de calitate. Despre asta cred eu ca e VIATA. Despre liniste si despre a descoperi exact ce ne fericeste si ne aduce echilibrul. Si numai noi, fiecare in parte, suntem ‘responsabili’ sa incercam sa inclinam balanta spre zilele cu soare, spre zilele cu baloane colorate in jur!
