Ziua în care Ema a refuzat cartofii prăjiți și a cerut salată
Nu știu cum e în alte case, dar la noi…meniul care nu dă greș niciodată este cel cu cartofi prăjiți!
Nu se-ntâmplă des, e-adevărat. Dar mai ales când sunt în criză de timp, îi fac rapid Emei o porție și bifez cu succes masa.
Cel puțin, asta se întâmpla până săptămâna trecută, când am fost cu Ema la inaugurarea Akademiei Kinderland, deschisă până pe 30 octombrie, în parcarea Kaufland Barbu Văcărescu (Str. Barbu Văcărescu, nr. 120-144). După care, se va muta, iar timp de 6 luni va fi în București.
Eu am plecat la eveniment curioasă să aflu cât mai multe informații, Ema dornică să se joace.
Cum a fost de fapt? Peste așteptări! Ce se-ntâmplă acolo este chiar o porție zdravănă de educație prin joc, unde copiii învață ce înseamnă alimentația sănătoasă și care este importanța ei.
Așa se face că fix în seara în care ne-am întors de la Akademia Kinderland, copilul a început să mă educe și pe mine.
E-adevărat că mie mi-a plăcut proiectul, dar pe ea chiar au prins-o toate jocurile și a asimilat informațiile fără să-și dea seama…iar acum eu resimt deja consecințele.
O să notez în jurnal: seara în care Ema a refuzat oferta de cartofi prăjiți la masă și a cerut salată. Urmată de ziua în care a renunțat la ciocolata din pachețel și a vrut un fruct. Și mirarea maximă, când mi-a spus că de-acum vrea sandvichuri cu pâine neagră, pentru că are mai multe fibre.
Așa că, dragă Akademie Kinderland, ai reușit în 30 de minute să faci ce eu n-am reușit în ani de zile! Clar vom reveni la cursuri și când ajungeți în zona casei noastre, să știți!
Pentru voi, dragi părinți & dascăli, o să povestesc aici câteva din informațiile de bază.
Vă îndemn să mergeți, e o experiență plăcută, dar mai ales utilă, pentru copiii de la 4 la 14 ani.
Programați-vă vizita!
Intrarea este gratuită, dar neapărat să vă faceți programare!
Spațiul este unul limitat, iar accesul se face pe serii de copii. De-asta este necesară programarea vizitei, pe pagina de Facebook Akademia Kinderland sau la 0770.795.133.
Programul este de joi până sâmbătă, între orele 10 – 18, și duminică, între orele 11 – 17.
Ce se-ntâmplă de fapt la Akademia Kinderland
Este un program gândit pentru copii, de către Kaufland România și adaptat așa încât să-i atragă pe copii și să învețe prin joc, ceea ce noi, acasă nu prea reușim să facem.
Mai exact prin demonstrații, jocuri, tehnologie și imagini!
Am văzut cu ochii mei cum jocurile au prins și la copii mai mici decât Ema, dar și la noi, adulții.
K este super eroul Akademiei Kinderland. De el a aflat Ema secrete legate de importanța micului dejun și de pericolul alegerii produselor fast-food și a dulciurilor în exces.
Ah…iar piesa de rezistență, care mai mult i-a cucerit pe copii este o aplicație software, unde K i-a învățat să realizeze farfuria ideală și cum să se ferească de produsele periculoase.
Într-o singură vizită…sau o lecție la Akademie 🙂 , copiii află cum să combine corect alimentele, înțeleg de ce trebuie să consume gustări sănătoase și să aleagă hrana vie în locul celei conservate, dar și să devină responsabili și să evite risipa alimentară.
Programul școlii mobile AKADEMIA KINDERLAND
Pe parcursul a șase luni, AKADEMIA KINDERLAND poposește în parcările mai multor magazine Kaufland, pentru a ajunge la cât mai mulți copii.
Așa că, dacă nu reuștiți să ajungeți la prima oprire, mai aveți și alte ocazii:
- Prima oprire, între 13 septembrie și 30 octombrie, este în parcarea Kaufland Barbu Văcărescu (Str. Barbu Văcărescu, nr. 120-144).
Urmează parcările:
- Kaufland Basarab, Șos, Orhideelor, nr. 46
- Kaufland Mihai Bravu, Str. Răcari, nr 5
- Kaufland Valea Cascadelor, str. Valea Cascadelor, nr. 3-5
- Kaufland Odăi, șos. Alexandriei, nr. 152
De ce mi-a plăcut aici și de ce recomand să mergeți?
Pentru că este un program de educație non formală, gândit pentru copii și adatat perfect pentru modul lor de asimilare.
În plus, cred că o dată ce bunele obiceiuri alimentare sunt întipărite în mintea unui copil, ele rămân pe viață și se transformă în obiceiuri și principii sănătoase.
Iar prezentul nu arată tocmai bine: cele mai recente statistici în domeniu ne indică cifre îngrijorătoare: România se află pe primele locuri în Europa la obezitate infantilă. Aproape 40% dintre copii sunt supraponderali, trendul fiind crescător. Mai mult de jumătate dintre cei mici sar peste micul dejun și numai o treime consumă legume o dată pe zi.
De-asta vă îndemn să mergeți la Akademie. Poate chiar la Școala Altfel, e o oportunitate de învățare prin joc, pentru copii de școală primară!
Nu uitați, găsiți Blog in Tandem și pe:
➠ You Tube: https://www.youtube.com/blogintandem
➠ Instagram: https://www.instagram.com/blogintandem/
➠ Facebook: https://www.facebook.com/intandem.ro/
Dacă aveți timp, poate vreți să citiți și:
- Știți în ce alimente este ascuns zahărul?
- 10 sfaturi pentru alimentația copilului, de la Mihaela Bilic
- Dr. Simona Carniciu: Intervalele periculoase în alimentația copilului
- Top 5 alimente bio adesea contrafăcute
- 70 de subiecte de discutat la cina, in familie
- 11 motive dovedite stiintific pentru a petrece timp afara
- 6 sfaturi de la cercetătorii Harvard, pentru a crește un copil bun