Ziua Mondiala a Multumirilor

Americanii au inventat-o si tot ei au denumit-o ‘World Gratitude Day’. Asta inseamna ca pe langa Ziua Internationala a Pacii, sarbatorita pe 21 Septembrie, mai avem un motiv de sarbatoare astazi. Recunosc, am inceput sa-i simpatizez pe americani mai mult decat obisnuiam.  In goana lor dupa senzational, din dorinta de a gasi la fiecare pas motive de sarbatoare, de glamour, au ajuns sa nascoceasca pretexte si tot felul de zile speciale si sarbatori inchipuite… Asa au creat un calendar in care nicio zi din an nu scapa nesarbatorita.

Azi de exemplu este WORLD GRATITUDE DAY , un soi de predecesor al Zilei Recunostintei.

Ma inclin si ma bucur ca au creat ziua asta speciala. Sunt multe zile ale mele care tind sa treaca prea uniform, prea lin, unori prea calm, parca special ca sa ma faca sa dau uitarii zilele cu nori, agitate sau tulburi. Despre zile si zile am mai scris. Toti le avem, toti le simtim, toti suntem oameni cu zile bune, zile rele…

Dar sarbatoarea asta speciala –GRATITUDE Day– un soi de Zi a Multumirilor – a venit intr-un moment in care aveam nevoie sa vad curcubeul din viata mea. Intr-un context in care aveam nevoie ca cineva sau ceva sa ma scuture si sa-mi aminteasca de toate cate s-au adunat in viata asta si pentru care trebuie sa fiu recunoscatoare si sa multumesc.

Uneori imi pare ca FAMILIA e un dar pe care toti il au si uit sa multumesc pentru ca tot echilibrul imi vine de la ei; am zile in care nu realizez cat de norocoasa sunt sa-i am pe ei doi langa mine, uit ce important este pentru copilul meu ca are 3 bunici aproape si creste intr-un mediu mai cald si mai echilibrat decat mi-as fi putut dori.

Am zile in care uit ca PRIETENII care ne-au fost aproape fara sa cerem ajutor, atunci cand am avut nevoie, nu sunt prieteni pe care-i gasesti la tot pasul si nici relatii pe care le creezi de pe o zi pe alta. Sunt OAMENI valorosi, pentru care multumesc ca ne-au aparut in cale.

Am zile in care nu realizez ca LOCURILE pe care le vedem, AMINTIRILE pe care ni le creem, MOMENTELE pe care le traim in vacante, in weekenduri…sunt experiente pe care nu le are toate lumea.

Cat de usor e sa trec cu vederea ce merge bine, sa cred ca tot ce am – mi se cuvine si sa uit cat de norocoasa sunt sa fiu aici, acum.

Am zile in care uit ca suntem printre cei norocosi, care-si pot duce copilul la scoala linistiti in fiecare zi, printre cei care au o casa si un acoperis unde se simt ACASA, printre cei care nu-si fac griji pentru ziua de maine. Suntem printre cei norocosi si fericiti ca seara de seara vedem un copil fericit care adoarme cu zambetul pe buze …si uitam sa multumim pentru asta.

Noroc cu ziua asta inventata de americani –Ziua Multumirilor.  Ziua care m-a scuturat si mi-a amintit ca a existat nu demult o perioada in care credeam ca viata mea n-o sa mai fie niciodata la fel. O vreme in care nu mai vedeam decat intunericul de la capatul tunelului. O vreme in care AS FI DAT ORICE ca cineva sa-mi promita ca o sa am in imagine tabloul cu mama mea sanatoasa care o sa picteze cu Ema, in curte, intr-o frumoasa zi de toamna. Vremea in care ma rugam pentru niste zile de viata in plus, iar acum n-am cum sa nu multumesc pentru fiecare zi senina cu mama mea, cu ele doua, cu noi toti!

Ziua asta este o zi in care fiecare dintre noi trebuie sa multumeasca pentru ce are. Eu una, am 1000 de motive. Doua dintre ele sunt in imaginile astea pentru care as fi mutat muntii din loc daca as fi putut. Multumesc pentru tot si toate, dar mai presus de orice, traiesc cu marea convingere ca FAMILIA e darul meu nepretuit si am ajuns in ultimii ani sa inteleg si sa apreciez cum trebuie fiecare zi cu ei, cu ai mei, cu noi toti, cu bunicele care o se incarca cu energie de la Ema, cu mine care nu ma mai satur sa le vad impreuna si sa realizez ca DA, am atatea motive de multumire!